V-a fost recomandat un EKG? Ce înseamnă această investigație? Este vorba despre electrocardiogramă, pe scurt EKG, una din cele mai simple metode de investigare a activității inimii. Aceasta nu este invazivă, nu este dureroasă și poate fi efectuată oricând, este un control de rutină. Detaliem în rândurile ce urmează.
Ce înseamnă mai exact un EKG și ce inseamna EKG cu interpretare? Concret, această investigație presupune atașarea unor electrozi plasați pe piept, brațe și picioare. În câte minute, aparatul înregistrează impulsurile electrice, care arată bătăile inimii, ritmul și modul în care se propagă semnalul electric prin camerele cardiace.
În tot acest interval de timp pacientul stă întins, nemișcat, însă relaxat, cu electrozii atașați de torace, brațe și glezne. EKG poate fi efectuat în stare de repaus, mai adesea, dar și în caz de efort, pentru a monitoriza inima în timpul exercițiilor fizice. Un alt tip de EKG este cel Holter, care permite monitorizarea în decurs de 24 până la 48 de ore, continuu. De ce ar trebui să facem un EKG?
De ce este important un EKG? Ce indică?
EKG-ul îl va interpreta medicul, pentru a observa care este ritmul cardiac, dacă acesta este normal sau sunt aritmii. Această investigație simplă permite medicului să observe și dacă sunt tulburări de conducere electrică la inimă, dacă sunt suspiciuni de hipertrofie a camerelor cardiace sau efecte ale unor medicamente asupra activității inimii.
Rezultatul este un grafic pe care pacientul s-ar putea să nu îl înțeleagă. EKG cu interpretare înseamnă că un medic cardiolog analizează înregistrarea și corelează datele cu simptomele pacientului, istoricul medical și alte investigații. Uneori, această investigație nu este de ajuns pentru un diagnostic clar și pot fi recomandate și alte analize.
Când și cui este recomandat EKG-ul?
EKG-ul poate fi efectuat oricând, oricărui pacient, fără contraindicații și pregătiri speciale anterioare. EKG poate fi parte din investigația de rutină pentru orice pacient care are nevoie de o evaluare medicală și în mod special pentru cei care acuză: dureri toracice, palpitații, amețeli sau au pierderi de cunoștință.
Întrebări frecvente despre efectuarea și importantă unui EKG
- Cât durează un EKG?
Doar câteva minute. Este important ca pacientul să fie liniștit, relaxat, dacă anterior efectuării acestei investigații a depus efort, este necesar să se liniștească, pentru că EKG-ul să fie relevant. Mai mult durează pregătirea, decât investigația în sine. Medicul poate decide însă realizarea investigației de două ori, ceea ce prelungește durata efectivă.
- Este dureros un EKG?
Este o investigație nedureroasă, singurul disconfort poate fi asociat cu atașarea electrozilor direct pe piele. Nici în timpul investigației în sine nu se poate spune că va exista vreo durere sau un vreun disconfort. Reținem că EKG este neinvaziv, simplu de realizat, nu contravine cu niciun fel de tratament urmat. Implică însă ca pacientul să fie dezbrăcat, ceea ce ar trebui știut dinainte, pentru a evita disconfortul psihic.
- Poate un EKG depista infarctul?
În funcție de modificările pe care le arată, da, interpretarea medicului poate scoate la iveală activitate cardiacă specifică unui infarct. Cei care au boli cardiovasculare cronice știu deja, un EKG este investigație de rutină pentru ei.
- Unde poate fi efectuat un EKG?
La cabinetul medicului de familie, la medicul cardiolog, la centrul nostru permanent, în general în orice cabinet medical unde pot fi efectuate investigații de rutină.
- De ce e importantă interpretarea medicală?
Pentru că numai medicul poate corela graficul cu starea clinică a pacientului.
Un EKG este o investigație simplă, dar cu valoare majoră în diagnosticul bolilor de inimă. Cu o interpretare de la un profesionist, putem obține informații importante despre sănătatea cardiacă și poate preveni complicații grave.