
Medicină de recuperare
Clinica Hereditas Suceava. Fericirea vine din interior.
Sintagma actuală de recuperare medicală are și întrebuințarea de reabilitare medicală.
Scopul este de a îmbunătăți și de a restabili capacitatea funcțională și calitatea vieții pentru peroanele cu dizabilități fizice, afecțiuni dizabilitante și/sau handicap, obiectul fiind restabilirea funcției optime în contextul prezenței unor diverse leziuni fizice, tisulare și/sau funcționale.
Sintagma actuală de recuperare medicală are și întrebuințarea de reabilitare medicală. Din această perspectivă conceptuală și de utilizare în sector medico-terapeutic, (în trecut numită Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, respectiv Balneofizioterapie) este o specialitate medicală clinică independentă, responsabilă de prevenirea, diagnosticarea, tratarea și managementul reabilitării persoanelor cu afecțiuni dizabilitante și comorbidități la toate vârstele, în vederea promovării capacităților și performanțelor fizice și cognitive ale acestor persoane, precum și în vederea creșterii calității vieții acestora.
Scopul este de a îmbunătăți și de a restabili capacitatea funcțională și calitatea vieții pentru peroanele cu dizabilități fizice, afecțiuni dizabilitante și/sau handicap, obiectul fiind restabilirea funcției optime în contextul prezenței unor diverse leziuni fizice, tisulare și/sau funcționale.
Reabilitare (Recuperare): Proces activ, prin intermediul căruia cei care au dizabilități ca urmare a leziunilor sau a bolilor își revin complet sau, dacă nu este posibil așa ceva, ajung la potențialul fizic, mental sau social optim și sunt integrați în mediul care le este cel mai potrivit.
Medicină de Reabilitare: Are ca scop reabilitarea ca și proces de restabilire a funcțiilor fizice, dar și ameliorarea capacității de a permite persoanelor să participe activ în cadrul societății.
Medicină Fizică: disciplină medicală care prin folosirea unor mecanisme fiziologice (precum reflexele, adaptabilitatea funcțională și neuroplasticitatea) precum și prin folosirea pregătirii fizice și mentale, se ocupă cu intervențiile al căror scop este acela de a îmbunătați funcționarea fiziologică și mentală. Frecvent practica Medicinei Fizice implică munca unei echipe multidisciplinare cu diverși profesioniști din domeniul sănătății – inclusiv fizioterapeut, terapeuți ocupaționali, asistenți sociali, personal educativ și ingineri.
Balneologia: disciplină medicală ce se ocupă cu descoperirea, studiul complex și aplicarea în practica medicală a factorilor naturali terapeutici.
Recuperarea (reabilitarea) medicală denumită și “medicina a treia” pentru a sublinia legătura și continuitatea indisolubilă cu medicina profilatică și terapeutică, este cea mai nouă formă de asistenţă medicală, apărută și dezvoltată după cel de-al 2-lea Război Mondial. Deşi în toată lumea au apărut centre medicale specializate în asistenţă de recuperare, deşi în multe țări există o specialitate medicală cu această denumire (inclusiv în România), se spune totuși că recuperarea medicală aparține tuturor specialităţilor medicale în măsura în care patologia acestora determină deficit funcţional și handicap de mai mare sau mai mică importanţă.
Din punct de vedere practic, disputa a fost deja rezolvată, asistenţa de recuperare a unui mare număr de pacienţi fiind preluată de serviciile de recuperare medicală şi fizioterapie.
Dar de fapt, ce este recuperarea (reabilitarea) medicală şi ce aduce nou în gândirea medicală?
Prin recuperare se înțelege lărgirea cadrului asistenţei medicale acordate pacientului prin includerea, de către medic, în planul terapeutic şi a perioadei de convalescenţă, neglijată în trecut.
Obiectivul terapeutic, care era centrat pe vindecarea leziunii și restaurarea anatomică a organului sau segmentului lezat, se completează astăzi cu preocuparea pentru restaurarea funcţiei, pe care natura nu o acordă spontan în cadrul unei convalescenţe pasive.
Recuperarea cunoaște două etape:
- etapa precoce, care începe odată cu debutul bolii, în care, pe lângă tratamentul clasic, medicamentos, chirurgical, ortopedic etc., se introduce, ca adjuvant, metodologia fizicală.
- etapa de recuperare medicală (sau recuperare funcţională) propriu-zisă, în care terapia fizicală trece pe primul plan. La sfârşitul acesteia, pacientul se va putea întoarce la activitatea anterioară apreciindu-se că este recuperat din punct de vedere funcţional sau va necesita o readaptare socioprofesională care presupune orientarea lui spre o nouă activitate sau profesie.
Tratamentul fizical utilizat în reabilitarea medicală reprezintă acea parte a terapiei ce foloseşte factorii fizici, incluzând următoarele capitole (metode):
- hidroterapia;
- termoterapia;
- electroterapia;
- masoterapia (masajul);
- kinetoterapia;
- ergoterapia;
- pneumatoterapia;
- terapia cu inhalaţii.
Care sunt afecţiunile ce beneficiază de reabilitare medicală?
În principal, 3 categorii de afecţiuni:
I. Afecţiuni neurologice:
• Hemi-, para-, tetra- plegii/pareze;
• Paralizii/pareze de nervi periferici, polineuropatii etc.;
• Boli degenerative ale sistemului nervos: scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, leuconevraxita, boala Charcot-Marie-Tooth, boala Friedreich, boala Kugelberg-Wellander etc.
II: Afecțiuni reumatice:
• Artroze (coxartroze, gonartroze operate sau nu, spondilartroze etc.);
• Hernii de disc lombare, cervicale, lumbago, sciatica;
• Reumatisme inflamatoarii (spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă, spondilartrite seronegative, artropatie psoriazică etc.);
• Reumatisme abarticulare: tendinite, bursite, fasciile, entezite, miozite, periartrite, fibromialgia etc.;
• Alte: guta, condrocalcinoza, polimialgie reumatică, sclerodermie, poli- și dermato- miozită etc.
III. Afecţiuni ortopedice şi/sau posttraumatice:
• Fracturi, luxaţii, entorse, disjuncţii etc.;
• Osteonecroze aseptice de cap femural, de cap humeral etc.;
• Proteze șolduri, genunchi etc.;
• Algoneurodistrofie;
• Tulburări de statică vertebrală: scolioze, cifoze;
• Osteoporoză;
• Boala Paget;
• Alte boli: osteite, spondilodiscite, hiperostoze, osteocondrodisplazii.
Pe lângă aceste boli, recuperarea medicală este necesară şi în:
• Infarct miocardic;
• Boli vasculare (tulburări de circulaţie arterială sau venoasă);
• Boli degestive, renale, pulmonare, dermatologice, ginecologice etc.;
În oricare din situaţiile de mai sus, tratamentul trebuie prescris de un medic specialist în reabilitare medicală în urma unui consult și, evenual, a unor investigații suplimentare (radiografii, rezonanţă magnetică, computer tomograf și/sau analize de laborator).
Tratamentul recuperator se va efectua fie în regim ambulatoriu, fie, în cazurile severe și/sau nedeplasabile în regim de internare. Esenţial este ca tratamentul fizical să fie precoce și susținut până la o completă recuperare, iar în cazurile cronice să continuie zilnic la domiciliul bolnavului (cu sau fără ajutorul familiei sau/și al unui personal specializat: maseur, kinetoterapeul etc).
În multe din afecțiuni (majoritatea celor reumatice, ortopedice și chiar neurologice), tratamentul recuperator trebuie completat, pentru o cât mai bună reușită, cu o cură balneară într-o stațiune de profil.
Pachete și abonamente
Oferta | Denumire | Descriere | Nr. sedinte |
Pachete | BFT standard | 3 prceduri fizioterapie + ședință kinetoterapie sau masaj terapeutic segmentar
|
10 |
BFT premium | 3 proceduri fizioterapie + ședință kinetoterapie + masaj terapeutic segmentar | 10 | |
BFT complet | 3 proceduri fizioterapie + ședință kinetoterapie + masaj terapeutic + drenaj limfatic | 10 | |
BFT ultra standard | 4 prceduri fizioterapie + ședință kinetoterapie sau masaj terapeutic segmentar | 10 | |
BFT ultra premium | 4 proceduri fizioterapie + ședință kinetoterapie + masaj terapeutic segmentar | 10 | |
BFT ultra complet | 4 proceduri fizioterapie + ședință kinetoterapie + masaj terapeutic + drenaj limfatic | 10 | |
Laser M + Tecar | 5 zile Laser M + 5 zile Tecar | 10 | |
10 zile Laser M cu Tecar | 10 | ||
Kineto + Laser M | 10 zile sendinte de Kinetoterapie cu Laser M | 10 | |
Masaj + Tecar + Laser M | 10 x ( masaj terapeutic coloana + Tecar + Laser M) | 10 | |
10 x Masaj terapeutic coloana + 5 x Tecar + 5 x Laser M | 10 | ||
Kineto + Tecar | 10 zile kineto + Tecar | 10 | |
Kineto + Masaj + Drenaj | 10 x ( kineto + masaj terapeutic coloana + drenaj limfatic) | 10 | |
Kineto + Tecar + Lasar M | 10 x (Kineto + Tecar + Laser M ) | 10 | |
10 x Kineto + 5 x Tecar + 5 x Laser M | 10 | ||
hidrokineto | 8 x hidroterpie + 10 x kinetoterapie | 18 | |
4 x hidroterpie + 10 x kinetoterpie | 14 | ||
Abonamente | KINETO junior | Minim 30 minute | 21 |
60 | |||
KINETO senior | Minim 30 minute | 21 | |
60 | |||
KINETO basic | 50 min – individual | 10 + 2 | |
Kineto intensiv | Apox 50 min – individual | 30 + 2 | |
FIZIO basic | 4 proceduri/ședință | 10 | |
Fizio basic plus | 4 proceduri/ședință ( include TECAR sau Laser M) | 10 | |
Fizio Ultra | 4 proceduri/ședință (include TECAR si Laser M ) | 10 | |
Masaj coloana | Sedinta masaj coloana | 10 | |
masaj segmantar | Ședințe masaj segmentar | 10 | |
hidro 8 | sedinte de hidrokinetoterpie | 8 |
*în funcție de starea pacientului și observațiile kinetoterapeutului, timpul acordat unei sedințe de kinetoterapie poate fi prelungit sau redus până la 15 minute/ ședință in functie de indicatiile medicului si starea pacientului

Echipa Medicală Clinica Hereditas
Medicină de recuperare

Dr. Cristina BĂRBUNC
Medic Primar Recuperare Medicală, Medicină Fizică, Fizioterapie

Dr. Adela BURAC
Medic Specialist Medicină Fizică și de Reabilitare
Programare Online
Completează formularul alăturat sau sună la numărul de telefon +40 330 408 407 pentru a face o programare